Rutina de Dimineață - Idei pentru a-ți începe ziua productiv
Hello - hello dragilor!
Ce faceți, cum sunteți? În perioada în care scriu articolul, se apropie anul nou. Îmi place partea aceasta a anului pentru că multă lume e pe ideea ”new year, new me”, sau pornește cu multe țeluri, de care ori se țin, ori nu. Well, cam așa fac și eu.
Unul dintre țelurile mele este să mă obișnuiesc să mă trezesc mai devreme. Am observat la mine faptul că, dacă mă trezesc devreme, atunci sunt mult mai productivă pe timpul zilei și asta chiar îmi place.
Mie personal, îmi este destul de dificil să mă trezesc dimineața, motiv pentru care mi s-a recomandat să-mi fac o rutină de dimineață.
Înainte de a trece la obiceiuri, aș vrea să discutăm puțin despre partea mai ”organizatorică”. Adică, să vedem ce ar trebui să faci mai exact pentru a putea implementa obiceiurile de dimineață.
Primul punct ar fi, trezitul devreme.
Văzând asta, sigur te întrebi ”Ce importanță are la ce oră mă trezesc?” sau ”De ce să mă trezesc devreme?”.
Well, are importanță și ora. Multe persoane de succes se trezesc devreme, chiar la 5 dimineața, și din motive bune. Dispui de o perioadă calmă în care nu vei fi întrerupt de nimeni.
Pe lângă faptul că îți poți rezerva timp pentru tine, poți rezolva treburile importante (la care ai nevoie de liniște și pace), devii mai productiv și devii mai punctual.
Deci da, din multe motive se merită să te trezești devreme. Ora de trezire o alegi în funcție de preferințele tale. Prima dată poți încerca la 7, și după mai scazi o jumătate de oră sau chiar o oră.Motivează-te să nu dai snooze la alarmă.
Opțiunea de snooze e chiar bună, sau poate fi bună în unele cazuri. Problema e că ajungi să dai snooze de n ori, și în loc să te trezești la ora propusă, te trezești cu mult mai târziu, pentru că, zici tu, ”îmi permite timpul”.
Ei, poate îți permite, dar întrebarea e ”merită să dai snooze? te ajută cu ceva?”. Răspunsul la ambele întrebări e ”NU!”, categoric. Am fost și eu în situația asta, și am realizat că dau snooze pentru că mi-e lene să mă trezesc. Din această cauză, nu avansez cu nimic în treburile mele zilnice.
Pe acele 5 minute în plus, de care vrei să profiți dimineața, le poți recupera pe parcursul zilei cu un power-nap. Iar ca să nu mai da snooze, îți recomand să îți pui telefonul departe de pat, încât să fii nevoit să te ridici.
Trezitul devreme, evident, aduce cu el și culcatul puțin mai devreme.
Încearcă să te culci mai devreme. Dacă te trezești devreme, atunci trebuie să te pui la somn încât să ai cele 8 ore. Normal, e greu să ai 8 ore de somn în fiecare seară. Încearcă totuși să dormi între 7-9 ore.Ai răbdare cu tine.
Nu uita că rezultatele apar cu timpul. Obiceiurile necesită 66 de zile pentru a deveni automate, iar schimbarea poate fi observată doar cu trecerea timpului. Așa că, nu fii prea severă cu tine și ai încredere în tot procesul acesta.
Acestea sunt câteva sfaturi și sugestii cu privire la rutina de dimineață. Acum hai să vedem care ar fi câteva obiceiuri, care îți pot schimba ziua!
Citește - Cititul are beneficii incredibile, iar dacă îți începi ziua cu citit, poți să reții mult mai bine ideile din carte.
Meditează - Un obicei esențial pentru a începe ziua cu o minte limpedă.
Fii activ - Ieși la o plimbare sau fă sport. O să vezi că pe parcursul zilei vei avea mai multă energie.
Scrie în jurnal - În ultima perioadă se vorbește despre rutina ”Morning Pages” care implică să scrii 3 pagini în jurnal, în fiecare dimineață. Acest obicei te poate ajuta să scapi de stres și de tot ce ai pe cap.
Ascultă un podcast / Uită-te la un video educațional
Fă-ți patul - Poate că sună ciudat, dar dacă îți faci patul în fiecare dimineață, o să îți fie mai ușor să faci restul obiectivelor pe care ți le-ai propus.
Lasă-ți creativitatea să iasă la iveală - Dimineața poți să fii mai creativ, decât de-a lungul zilei. Dă-ți voie să desenezi, scrii sau să creezi ceva.
Planifică-ți ziua - Scoate agenda și planifică-ți ziua de azi sau cea de mâine.
Fă stretching sau yoga - Întinderile de dimineață te pot scăpa de durerile de după masa.
Me time - Alocă o jumătate de oră sau poate chiar mai mult, pentru tine. În timpul respectiv pune telefonul deoparte și încearcă să te cunoști mai bine. Fă lucruri care te relaxează și care te energizează.
Intră sub duș - Nimic nu se poate compara cu un duș sau o baie de dimineață.
Fii recunoscător - Scrie o listă scurtă cu lucrurile pentru care ești recunoscător.
Hidratează-te - Pe lângă cafeluța de dimineață, nu uita să te hidratezi.
Citește-ți obiectivele pentru ziua respectivă - Vezi exact care sunt obiectivele tale, ca să te asiguri că le îndeplinești.
Încearcă detoxificarea tehnologică - După ce te trezești, o jumătate de oră nu pune mâna pe telefon. O să vezi că va aduce o schimbare incredibilă asupra stării tale psihice.
Uită-te în oglindă și dă un High-Five - Mel Robbins spune că dacă bați palma cu tine însuți în oglindă dimineața, îți crești încrederea în sine și ai mai multă energie toată ziua.
Acestea ar fi câteva sugestii cu privire la rutina de dimineață. Desigur, tu îți definești rutina încât să se potrivească cu ce îți dorești mai exact. Totuși, ține cont de faptul că nu ai nimic de pierdut dacă încerci să implementezi un ritual de dimineață, pentru o perioadă.
Pentru început, poate încerci podcastul ”Morning Podcast” cu Gabriela Ilea, care îți oferă câteva sfaturi cu privire la rutina de dimineață.
Comentarii
Trimiteți un comentariu