Story Time: Cum am ajuns să îmi iau viața în propriile mâini

Salut prieteni! Sper că sunteți pregătiți pentru un nou articol!

Viața poate însemna multe, dar în primul rând este un șir de alegeri și consecințe. Din fericire, trăim într-un spațiu și timp care ne permit să facem propriile alegeri, așa că suntem responsabili de acțiunile noastre. Simplu până aici. Cu toate astea, ce ne facem când alții sunt gestionarii acțiunilor noastre?

 

Ceea ce pare începutul unui articol filozofic nu este nimic altceva decât o simplă povestire cu tâlc.


Așadar, ne naștem și până la vârsta majoratului părinții decid cam tot pentru noi. Apoi devenim, din punct de vedere legal, adulți responsabili de propriile acțiuni. În practică însă, lucrurile pot sta diferit. 


Fie că este vorba de anturaj, familie sau prieteni, aceștia pot fi niște factori decisivi pentru alegerile noastre. Desigur, decizia finală stă în mâinile noastre, dar fără să ne dăm seama, putem fi prinși în ațele unor păpușari cu diferite intenții. 


Din diverse motive, oamenii din jurul nostru vor pune presiune pe noi și vor încerca să ne influențeze pentru a face anumite lucruri. De obicei nu observăm acest lucru decât destul de târziu în viață.

 

În cel mai bun caz este vorba despre un părinte grijuliu, care își dorește ce consideră el mai bine pentru copilul lui. Poate fi vorba despre o facultate aleasă, despre un anume partener pe care părintele și-l dorește pentru tine sau o anumită slujbă. 


Pentru că ești un `copil` bun, vei alege acea facultate, te vei căsători cu acel om sau vei accepta acel job. Realitatea? În cele mai multe dintre cazuri se termină prost. Vei fi nemulțumit studiind ceva ce nu-ți place. 


Vei fi supărat că partenerul tău nu este ceea ce visai, iar dimineața te duci la slujbă cu scârbă. Acțiunile sunt ale tale, trebuie să ți le asumi. 


Dar în ce măsură alegerile îți aparțin?


În cel mai rău caz ești înconjurat de oameni rău intenționați. Aici treburile sunt simple. Aceștia vor încerca în mod indirect să te manipuleze, făcând ca totul să pară în beneficiul tău, făcându-i pe ei niște oameni de treabă care te ajută. 


Adevărul este că lucrezi voluntar, fără să-ți dai seama, pentru ei. Când vei realiza asta, îți vei da seama că ai fost folosit și nimic din ceea ce ai făcut nu ți-a adus plus valoare.  Acțiunile sunt ale tale, trebuie sa ți le asumi. 


Dar în ce masura alegerile îți aparțin?

Desigur, există și cazuri fericite unde oamenii te cunosc și te direcționează către o cale potrivită pentru tine, pentru că tu nu ai văzut copacii de pădure, de exemplu. Acestea sunt rare.

În fiecare scenariu, tu ești cel care trage ponoasele. Merită să nu fii la cârma propriilor decizii? O să poți sa trăiești cu asta sau să repari? Complicat. Însă soluția e simplă, păcat că abia a început să se învețe în școli: Think outside the box & on your own.

Gândește în afara bulei în care te afli. Ieși pentru o secundă din cutie și privește din exterior. Găsește tu calea potrivită. Fă ce crezi tu că e bine. Analizează fiecare părerea și propunere. Gândește în beneficiul tău, întotdeauna. Cântărește și pune în balanță. Nu te grăbi. Ia decizii calculate. Cere părerea mai multor oameni. Fii managerul propriei vieți.

Și cu toate astea, chiar dacă vei eșua, vei putea sa înveți cu adevărat din propriile greșeli. O sa poți să îți asumi, nu vei fi frustrat pentru că alții te-au împins să faci anumite lucruri.

Cu cât vei realiza asta mai repede, cu atât mai bine. Nu uita însă, mai bine mai târziu decât niciodată!

-Marina


Comentarii

Postări populare