Investirea în ETF-uri: Cum să îți faci un portofoliu diversificat?

Te-ai gândit să investești în ETF-uri, dar nu știi ce să faci mai exact? Atunci citește articolul complet și află mai multe despre această opțiune de investiții!

Salut dragule!


Sper că totul e frumos ca și la mine! Ieri, membrii echipei Redu s-au întâlnit la o seară de gamenight și a fost super tare. Mă bucur că în ciuda pandemiei, reușim să ne mai și vedem. Dacă tot am adus vorba de membrii Redu, o să folosesc această oportunitate de a le mulțumi tuturor pentru tot efortul pe care îl depun în acest proiect. Sunteți incredibili și extraordinari! 


Azi dragule, vom vorbi în continuare despre investiții. UHUUU!! Data trecută, am discutat despre multitudinea de arii în care poți să investești. Dacă nu ai citit cele 2 articole precedente despre investiții, îți recomand să le citești pe ambele, ca să înțelegi mai bine acest articol și lumea investițiilor în general. (Ce sunt Investițiile? & În ce să investesc?)


Dacă le-ai citit, atunci putem trece mai departe. Astăzi vom discuta despre investirea în ETF-uri.


Știu că este ciudat că le-am luat separat, dar ETF-urile în sine sunt subestimat. Adică, lumea pune prea mult accent pe o singură acțiune, obligațiune care îți poate aduce un randament incredibil. Dar, după părerea mea, o singură acțiune are un risc destul de ridicat, iar ca să nu vorbesc în chineză, dă-mi voie să îți explic ce este un ETF.


Exchange Traded Fund este un conglomerat de active (gen fond mutual), care este tranzacționat ca o acțiune. În general, se urmăresc acțiuni, obligațiuni, indici, dar mai nou și crypto. Deci pe scurt, investind într-un ETF, investești în mai multe active care au o șansă mai mică de a cădea. 


Pentru a investi în ETF, nu îți trebuie neapărat o analiză tehnică. De exemplu, investești în EUNL de la iShares, care sunt cele mai mari companii din lume, din diferite domenii. 


Aș vrea să îți adresez o întrebare. Care consideri că sunt șansele, ca cele mai mari compani, din diverse domeni, să dea faliment în aceeași perioadă? Eu zic că sunt slabe șansele. 


Pe lângă faptul că nu îți trebuie o analiză tehnică, nu trebuie nici să urmărești neapărat grafice toată ziua. Urmărești graficele ETF-ului până ce ești sigur că a avut o scădere îndeajuns de mare pentru a investi, iar după ce investești nu mai stai să te tot uiți.


Dacă vrei să aflii mai multe informații despre ETF-uri, atunci ai ajuns în locul potrivit!

Acum că am descifrat ce sunt ETF-urile, hai să vedem cum poți să investești în ele. 

Pe justetf.com găsești enorm de multe ETF-uri în care poți investi. Încearcă să îți definești portofoliul cât mai echilibrate. De exemplu, un ETF să fie pe acțiuni, unul pe obligațiuni. Fă-ți pușculițele financiare și pune 10% din venitul tău din fiecare lună în ETF-urile alese. Încearcă să cauți pe măsură ce ți se mărește portofoliul, ETF-uri cât mai diversificate, de exemplu pe crypto sau comodități sau REIT (imobiliare).


Dacă vei face asta pe termen lung, vei avea un portofoliu complex și aproape bulletproof la crizele financiare. Termenul lung, este cel care oferă câștiguri incredibile din dobânda compusă. Această dobândă compusă este secretul multor investitori cunoscuți.


Acum ai înțeles de ce sunt ETF-urile subestimate?? Sunt mult mai sigure decât celelalte opțiuni de investiții. În plus, pentru început sunt extraordinare și foarte simple. Poți să înveți analiza pieței și psihologia ei prin tranzacționarea de ETF.


Eu, personal fiind la început, având bani puțini de a investi, am investit în 2 ETF-uri și anume EUNA și EUNL de la iShares. Momentan sunt pe minus pe amândouă, dar suntem în bear market, adică perioada în care ar trebui să investim. Nu all in, deoarece nu știi dacă va mai scădea și mai mult. 


Mereu păstrează niște bani pentru orice oportunitate. Oricum, și pe minus eu nu mă stresez, investiția mea sigur va crește în următorii 5-10 ani.


Bun, acum că ai aflat despre ETF-uri, ce zici te bagi?? Ai curajul să începi cu pași mărunți spre un portofoliu cât mai diversificat și cu risc cât mai scăzut??


Atât de la mine, pentru azi. Te aștept la următorul articol, ”Investirea în acțiuni”. O seară incredibilă! Te-am pupat! Pa!

- Bia


Cele mai bune sfaturi de care ai nevoie pentru a începe să investești în ETF-uri!

Comentarii

Postări populare